Româna         English         Français        

Universitatea din Pitesti

Pandemie și simptome – o analiză semiotică

Ana-Maria IONESCU, conf. dr.

Departamentul Limbi Străine Aplicate

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

30 iunie 2020

(timp de lectură: 9 - 10 min)

 

Nicolas Poussin, La Peste d’Ashdod

 

Pandemia pe care o traversează omenirea a adus în discursul public, pe toate canalele și cu o foarte mare frecvență, cuvântul simptom. Suntem informați zilnic, la știri sau emisiuni de maximă audiență, cu privire la „simptomele noului tip de coronavirus”, cu scopul de a mobiliza populația, în sensul autoprotecției și al menajării sănătății celorlalți. Pornind de aici, propun în cele ce urmează o scurtă analiză semiotică a câtorva dintre mesajele care circulă astăzi în spațiul public, un survol teoretic sintetic care să încadreze această abordare, precum și un exercițiu de reflecție personală cu privire la situația actuală.

 

Trebuie spus, de la început, că prin semiotică se înțelege, foarte pe scurt, studiul proceselor de transmitere și receptare a mesajelor, construite pe baza unor semnei (verbale și non-verbale) sau a combinațiilor dintre acestea (texte/discursuri).

 

Este, probabil, mai puțin cunoscut faptul că diagnoza, adică identificarea unei afecțiuni pe baza unor simptome, este, de fapt, știință semiotică. De altfel, Hipocrate, părintele medicinei, definea simptomul drept sêmeion (gr.)ii, adică „marcă” sau „semn”, care transmite un mesaj și comunică altceva decât ceea ce este el în sine și care reprezintă o condiție ce urmează a fi identificată de medic drept cauză a problemei de sănătate.

 

Termenul semiotică apare, pentru prima dată, în scrierile filosofului și epistemologului englez John Locke. Însă, disciplina are rădăcini cu mult mai vechi, originea sa istorică aflându-se, iată, în cercetările medicale ale lui Hipocrat și ale Școlii Hipocratice de Medicină, în studiile Sfântului Augustin și în lucrările lui Platon și Aristotel.

 

Semiotica se studiază astăzi, cu predilecție, în cadrul domeniilor umaniste de cercetare, mai ales în strânsă legătură cu lingvistica, aceasta din urmă reprezentând studiul cel mai elaborat al sistemelor de semne. Semiotica lingvistică devine știință de sine stătătoare odată cu studiile celor mai cunoscuți reprezentanți ai săi, Ferdinand de Saussure, Algirdas Julius Greimas sau Joseph Courtèsiii. Domeniul este însă cu mult mai complex, diversitatea sistemelor de semne și raporturile dintre acestea depășind lingvistica și cadrul comunicării verbale. În acest sens, semiotica integratoare a lui Charles Sanders Peirce reușește să recupereze referentul externiv în interiorul semnului și să analizeze astfel practici socioculturale, norme, convenții sau obiceiuri.

 

Semioticianul american de origine maghiară, Thomas A. Sebeok ([1994] 2002: 25-29), preocupat cu studiul kinezicii (termen care comprimă aspecte ale comunicării non-verbale), întemeietor al biosemioticii (studiul producerii și transmiterii mesajelor prelingvistice și non-lingvistice în sfera biologicului) și al zoosemioticii (codarea, transmiterea, decodarea mesajelor și ontogeneza sistemelor de semne în lumea animală), identifică șase clase mari de semne:

 

  1. Simptomul – avertizare cu privire la existența unei patologii, care diferă de la o specie la alta, în funcție de structura anatomică;
  2. Semnalul – sunete, gesturi, reacții ale corpului care depind de stări afective și diverși stimuli; automate/involuntare (utilizate atât de oameni, cât și de animale) sau voluntare (la oameni) – comunicare corporală, sisteme de semnalizare, precum luminile de avertizare sau steagurile amplasate la graniță;
  3. Iconii (cf. Peirce) – semne care reproduc, într-o manieră sau alta, referentul; de exemplu, onomatopeele, fotografiile, parfumurile artificiale care le imită pe cele naturale; iconicitatea se întâlnește și în natură, exemplul cameleonului fiind ilustrativ în acest sens;
  4. Indexurile (cf. Peirce) – semne care identifică în timp și spațiu prezența sau existența unui lucru; de exemplu, degetul arătător sau indexul, folosit pentru a arăta un obiect, fumul care indică prezența focului; deicticele, denumite în lingvistică şi simboluri indiciale, ambreiori sau shifters (ex. cuvintele aici, acolo, acum, atunciv etc.).
  5. Simbolurile (cf. Peirce) – semne care își înlocuiesc referentul; după Sebeok „factorul care singularizează reprezentarea umană, în raport cu cea a tuturor celorlalte specii, permițând speciei umane să reflecteze asupra lumii în afara situațiilor de tip stimul-reacție” (loc.cit); de exemplu, crucea ca semn al creștinismului, vaca-simbol al sacrului, în cultura indiană etc. 
  6. Numele –  semn care identifică, în diverse moduri, membrul unei specii; în cazul oamenilor intervenind și o serie de alte variabile precum sexul, rasa, naționalitatea, poreclele etc.

 

Revenind la primul dintre cele șase categorii de semne enumerate de Sebeok, simptomul, se poate observa că, pe lângă enumerarea celor mai frecvente simptome ale bolii declanșată de coronavirus (febra, tuse, dureri musculare etc.), prin analogie cu mecanismele patologice, în discursurile pe tema coronavirusului, se spune, de exemplu, metaforic că „pandemia poate veni și cu simptome de corupție” (https://www.rfi.ro/justitie-120495-greco-avertizeaza-pandemia-poate-veni-si-cu-simptome-de-coruptie) sau sunt descrise o serie de „experiențe simptomatice” într-un anume spital berlinez https://www.dw.com/ro/coronavirus-experien%C5%A3%C4%83-simptomatic%C4%83-%C3%AEntr-un-spital-berlinez/a-52757561.

 

Așadar, accepțiunea termenului se extinde pentru a cuprinde și fenomene de natură socială. Nu este însă o noutate în planul discursului. Auzim și folosim frecvent sintagme precum „simptome ale crizei morale”, „simptome ale recesiunii economice”, „simptome ale incompetenței clasei politice” etc.     

 

Articolele de îmbrăcăminte și accesoriile, în afara scopului lor primar, acela de protecție și/sau înfrumusețare a corpului, funcționează și ca semn aparținând celei de-a doua categorii, semnalele (voluntare). Este loc comun faptul că folosim îmbrăcămintea și accesoriile (de altfel și automobilul personal sau locuința și designul acesteia)vi pentru a transmite mesaje, a declanșa reacții, a gestiona impresiile și a controla percepțiile celor cu care comunicăm. În contextul pandemiei, masca a devenit indispensabilă, dar purtarea ei zilnică a dus și la apariția unei mode a măștilor. De exemplu, măști curcubeu, măști smiley, măști cu fețe de animale, măști inscripționate cu logo-uri ale unor case de modă celebre, măști care transmit mesajul Stop Covid-19, măști improvizate (din plastic, carton, materiale textile), măști care amintesc de epidemia de ciumă, măști de război etc.

 

Aproape fără excepție, programele tv sau rubricile publicațiilor online dedicate pandemiei prezintă pe fundal imagini (iconi) la scară supradimensionată ale virusului, realizate cu ajutorul microscopului electronic. Suntem informați că tusea este un posibil indiciu /index al infecției, cu localizare la nivelul căilor respiratorii, iar locurile predilecte de contractare a virusului sunt spațiile aglomerate și suprafețele contaminate.

 

În ceea ce privește numele, cea de-a șasea categorie din clasificarea lui Sebeok, virusul cunoaște mai multe semne identificatoare: SARS-COV-2 sau coronavirusul sindromului respirator acut sever 2, noul coronavirus, Covid-19 (prin confuzia între virus și boala pe care o provoacă). La acestea se adaugă o serie de denumiri cu diverse încărcături conotative. Menționez printre acestea „virusul chinezesc” (sintagmă lansată în spațiul public de președintele american Donald Trump), sau chiar o denumire peiorativă, „Covrig-19”, folosită de unii utilizatori români în spațiul rețelelor de socializare.

 

Una dintre temele recurente, atât în dezbaterile științifice medicale, cât și în discursurile din spațiul public, este originea coronavirusului. Aflăm că sursa este liliacul potcoavă (horseshoe bat), virusul trecând ulterior, de la acesta la pangolin – veriga sau elementul de legătură între liliac și om. În orice caz, scopul acestui tip de virus este, se spune, cucerirea speciilor. Acest fapt a căpătat însă și un statut de mesaj-simbol (cf. supra simbolurile) transmis oamenilor de către un agent patogen care nu are toate caracteristicile unei ființe vii și care traiește și se multiplică numai într-un organism gazdă.

 

Dintotdeauna, oamenii au împletit observațiile empirice cu privire la fenomene din lumea înconjurătoare, descoperirile științifice și cunoașterea rațională cu cea suprarațională și au considerat apariția dezastrelor naturale, inclusiv a epidemiilor, ca fiind un răspuns al divinității menit să atragă atenția, să îndrepte sau chiar să sancționeze acțiunile lor nesăbuite.

 

Nevoia de a înțelege și a simboliza mecanismele universului sensibil și comunicant nu a dispărut. Drept care, în această perioadă, a circulat în mai multe limbi, pe internet, la emisiuni tv și de radio din toată lumea o Scrisoare de la coronavirus:

 

„Stop! Nu vă mișcați! [...] Acest carusel supersonic a deraiat de pe șine. Nu suntem bine! Sunt aici să vă ajut [...]. Am întrerupt vârtejul frenetic de iluzii și obligații care v-au împiedicat să ridicați ochii spre cer, să ascultați marea [...], să culegeți un măr din copac, să zâmbiți unui animal din pădure [...] să ascultați de bunul simț. A trebuit să îl întrerup. Nu puteți să vă jucați de-a Dumnezeu! Obligația noastră este reciprocă. Cum a fost întotdeauna, chiar dacă ați uitat-o [...] Este greu să asculți când lupți să te cațeri tot timpul mai sus pe schelele comodității pe care vi le-ați construit. Fundația începe să cedeze. Se curbează sub greutatea dorințelor voastre fictive. Eu vă voi ajuta! Voi aduce furtunile de foc în corpul vostru [...] vă voi izola ca pe un urs polar pe un aisberg aflat în derivă [...]. Nu sunt un inamic. Sunt un simplu mesager [...] Ascultați!”

(https://www.youtube.com/watch?v=LNXw7mu4Vi4; https://www.smartradio.ro/scrisoare-de-la-coronavirus-nu-puteti-sa-faceti-pe-dumnezeu/)

Nebuloasa planetară Helix Nebula, supranumită și Ochiul lui Dumnezeu

 

Reflecții:

Instanța personificată a virusului ne transmite, așadar, mesajul că se află aici cu un scop precis, acela de a scoate în evidență și de a trata „simptomele” unei lumi în derivă care, în tumultul marilor mulțimi și în goana după bunuri materiale, s-a deconstruit cu o viteză amețitoare și s-a reconstruit pe o arhitectură dezechilibrată și șubredă. Acestei lumi care își neagă și își distruge propriile fundamente, înlocuindu-le cu constructe efemere, și care uită lucrurile cu adevărat importante – credința, comuniunea cu semenii și grija față de natură – i se arată, și în acest secol, printr-un scurtcircuit la scară largă, ce înseamnă izolarea și carantina (sau “lockdown”, atât de sugestiv spus în limba engleză), orașele și metropolele pustii, nesiguranța financiară, neputința și, mai ales, angoasa în fața bolii, a suferinței și a morții. Cu cât resimțim mai acut toate acestea, cu atât este mai important să nu uităm să sperăm, să facem binele, să spunem adevărul și să căutăm frumosul.

 

Resurse:

Thomas A. Sebeok ([1981] 2002). Jocul cu fantasme. Semiotică și antropologie. București, All Universitar;

Thomas A. Sebeok ([1994] 2002). Semnele: O introducere în semiotică. București, Humanitas;

Ana-Maria Ionescu (2019). Dicționar de comunicare interpersonală și comunicare interculturală. Pitești, Paralela 45;

Nicolas Poussin, La Peste dAshdod

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nicolas_Poussin_-_La_Peste_%C3%A0_Ashdod.jpg

https://en.wikipedia.org/wiki/Helix_Nebula

https://www.rfi.ro/justitie-120495-greco-avertizeaza-pandemia-poate-veni-si-cu-simptome-de-coruptie;

https://www.dw.com/ro/coronavirus-experien%C5%A3%C4%83-simptomatic%C4%83-%C3%AEntr-un-spital-berlinez/a-52757561;

https://www.youtube.com/watch?v=LNXw7mu4Vi4; https://www.smartradio.ro/scrisoare-de-la-coronavirus-nu-puteti-sa-faceti-pe-dumnezeu/.

https://printado.ro/blog/masca-de-gura-personalizata/

 

Note de subsol:

iSemnul este obiectul de studiu al semioticii; cea mai cunoscută definiție a semnului îi aparține lui Ferdinand de Saussure. Pentru Saussure ([1916] 1998), semnul unește un semnificant (sunete, litere, gesturi) cu un semnificat (imaginea sau conceptul la care trimite semnificantul), între acestea stabilindu-se un raport de semnificație.

iiDicționarele românești de etimologie indică drept sursă a cuvântului simptom franțuzescul symptôme. Acesta este moștenit din latină (symptoma) care, la rândul ei, l-a preluat din greaca veche: σύμπτωμαsumptoma;

iiiEnumăr, în ordine aleatorie, câțiva dintre cei mai de seamă reprezentanții ai direcției semiotice de cercetare, atât străini, cât și români: G. Frege, Ch. W. Morris, R, Jakobson, R. Barthes, L. Hjelmslev, U. Eco, C. Segre, T. Sebeok, G. Deledalle, Max H. Fisch, U. Eco, F. Peraldi, W. J. Earle, H. Buczynska-Garewicz, D. Greenlee, J. Réthoré, D. Gorlée; S. Marcus, M. Neţ, D. Rovenţa-Frumuşani, C. Vlad ș.a

ivReferentul desemnează o entitate, fie aceasta concretă sau abstractă/„gândită”, reală sau imaginară, care corespunde unor stări reale de lucruri sau unor lumi posibile. Prin referent extern se înțelege realitatea extralingvistică la care se referă semnul, printr-un proces de referință sau de conotație, în fapt, de asociere a cuvintelor cu lucrurile.

vDeicticele (pronumele personale, demonstrativele, adverbele, adjectivele, relaţiile spaţiale şi tempo­rale, pronumele de politeţe, titlurile de adresare) pot fi definite numai în raport cu situaţia de comu­nicare, acestea schimbându-și referința în funcție de contextul situațional, adică de locul și momentul comunicării, precum și de rolul fiecăruia dintre participanții la comunicare. De exemplu, pentru a înțelege propoziția Aici este întuneric interactanții trebuie să se afle în aceeași încăpere, în același moment. Sau o frază precum Să răspundă el și să-l pună pe acesta acolo nu are sens în absența datelor cu privire la situația concretă în care aspectele nonverbale ale comunicării (de ex. gestul universal de indexicalitate a degetului arătător) joacă un rol important. A se compara, în schimb, cu fraza Balena este un mamifer, a cărei interpretare este accesibilă şi constantă indiferent de cine, când şi unde o spune. 

viÎn lucrarea The Presentation of Self in Everyday Life (1959), tradusă și în limba română sub titlul Viața cotidiană ca spectacol (2007), sociologul american de origine canadiană Erving Goffman descrie funcţionarea raporturilor dintre indivizi, grupuri de indivizi şi societate, aşa cum se reflectă acestea în interacţiunea faţă-în- faţă și analizează, printre altele, acele fenomene care urmăresc accentuarea expresivă a aspectelor care alcătuiesc imaginea personală (fațada) pe care indivizii urmăresc să o proiecteze și să o impună cu ajutorul simbolurilor care indică statutul social (bunuri materiale și simbolice – de ex. însemne ale rangului/funcției), precum și caracteristici, mentalități și opinii ale grupului din care fac parte.

 

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.