Româna         English         Français        

Universitatea din Pitesti

Lectura ca spațiu al libertății

Diana LEFTER, conf. habil. dr.

Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arte

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte

13 aprilie 2020

Totul va fi bine! Auzim această frază aproape obsesiv de mai bine de o lună. Sună a promisiune, a dorință verbalizată, a proiect ce se va materializa dincolo de un mâine pe care însă nu-l putem situa în timpul pe care ne-am obișnuit să-l măsurăm. Paradigma în care trăiam până deunăzi  s-a schimbat, suspendând prezentul între trecutul ce ne pare acum atât de fericit –  cu micile sau marile lui bucurii zilnice și omenești – și viitorul pe care îl proiectăm după imaginea trecutului. Prezentul nostru este vremea claustrării, a izolării, a distanțării: el se definește așadar printr-un spațiu căruia îi suntem sau i-am fost făcuți prizonieri. Ar fi nevoie, probabil, să învățăm să trăim acest prezent al singurătății noastre într-un mod care să ne amintească neîntrerupt care ne sunt valorile – individuale și sociale – și ce ne definește umanitatea. Să încercăm să reflectăm, dar și să facem ceva astfel încât atunci când acest timp suspendat se va fi sfârșit, să știm să trăim din nou, nu după un nou model, ci așa cum știam noi să o facem.

    

Întoarcerea la literatură și la actul ritualic al lecturii ar putea fi acea acțiune care să ne țină treze conștiințele, spiritul, valorile, bucuria de a trăi frumosul. Lumea pe care ne-o înfățișează literatura este, desigur, una autoreferențială, iar una dintre primele chei de “bună întrebuințare” a acesteia pe care o dăm studenților este să nu confunde viața cu literatura, să nu caute a găsi în ficțiunile pe care le citesc elemente din viața lor sau din istoria pe care o cunosc. Cu toate acestea, literatura ne învață cum să ne trăim viața, cum să o înțelegem, cum, evadând în ficțiune, să percepem corect realitatea pe care o trăim.

 

Dacă acest timp al claustrării ne dă mai mult răgaz și să citim, este probabil unul dintre puținele avantaje ale vremurilor pe care le trăim. Romanul Ciuma, al lui Camus, redevine succes de public și ne reamintește că solidaritatea și depășirea individualismului pot învinge orice flagel. “Ciuma eliberatoare” (așa o numea Camus în Carnetele sale) ne poate arăta așadar ce este libertatea și cum o putem găsi sau păstra între zidurile închise, pentru a ști cum să ne bucurăm de ea, din nou, când acestea se vor sparge. Căci exercițiul libertății nu este unul facil și, din păcate, omul riscă uneori să-l piardă.

 

De ani buni predau studenților filologi literatura franceză a secolului Luminilor și de tot atâția ani le spun că, din punctul meu de vedere, marele merit al acestei literaturi este că a păstrat și a transmis lumii noastre ideile și conceptele pe care s-a construit societatea modernă : libertatea și respectul pentru drepturile individului. Rousseau, Montesquieu, Voltaire, dar și Beaumarchais, Laclos sau Sade, toți au scris despre diferitele moduri în care omul își poate sau trebuie să-și trăiască libertatea. În texte teoretice, militante, alegorice, satirice, marii gânditori ai Luminilor franceze au avut o preocupare comună, aceea de transmite într-o formă literară ceea ce, la sfârșitul secolului, consfințea Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului: drepturile omului sunt libertatea, proprietatea, siguranța și dreptul de a se opune opresiunii.

 

Așadar, în primul rând libertatea. Tocmai acea libertate care, iată, este pusă între paranteze în acest timp al unei lumi bolnave. Recitind deunăzi studenților (în mediul virtual) ultima scrisoare din Scrisorile persane ale lui Montesquieu, textul mi-a sunat parcă diferit de celelate dăți, când făceam acest lucru împreună cu ei, la cursuri, în facultate. Acum, îl citeam din confortul casei mele, iar ei urmau sa-l audă în confortul propriilor case. Astfel, mi-am seama că nu numai confortul propriului spațiu este important, ci, la fel de mult,  sentimentul de a fi împreună, de ne vedea ochii prin ochii noștri și nu printr-o cameră video, de a simți privirile și de a ne auzi vocile nefiltrate de mijloace tehnice care le captează. Pe scurt, cât de important este să putem fi împreună, în același spațiu. Textul pe care îl invocam este un strigăt de revoltă, înaintea morții, al favoritei lui Usbek, un stăpân de serai din Ispahan. Asemenea tuturor femeilor din serai, Roxana, acea femeie, trăia în lux, în abundență, dar era lipsită de libertate și tocmai de aceea ea alege moartea afirmând că, deși trăise într-o formă de supunere, închisă într-o “cușcă aurită”, ea fusese mereu liberă. Desigur, libertatea absolută este o formă de utopie, dar sentimentul de a fi liber este înainte de toate unul mental și individual iar lectura este, din punctul meu de vedere, una dintre valorile umane care ne dau posibilitatea de a fi liberi.

  

Cu gândul la această libertate care este înainte de toate a modului nostru de a gândi, i-am chemat pe studenți la lectură, i-am invitat să găsească în literatura franceză a secolului al XVIII-lea resursa libertății lor. S-a născut astfel un atelier virtual de lectură, Confinés mais LIBRES. Împreună, am vrut să valorizăm în acest mod dubla importanță a literaturii și a actului lecturii: pe de o parte construirea unui timp prezent perceput subiectiv ca un timp al frumosului (nu numai al amenințării nevăzute, dar terifiante), pe de altă parte, construirea unei experiențe de viață prin lectură. Prin acest proiect suntem împreună, în felul nostru, cu valorile noastre comune, cu libertatea pe care astfel ne-o construim, ne-o menținem, ca să n-o uităm, pentru ca atunci când timpul nostru suspendat și viața noastră suspendată se vor reîntâlni, să nu uităm cum să fim liberi. Abia atunci TOTUL VA FI BINE !

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.