- Facultăți
- Facultatea de Științe, Educație Fizicã şi Informaticã
- Departamente la nivelul FSEFI
- Departamentul Ingineria Mediului si Stiinte Ingineresti Aplicate
- Programe de licență DIMSIA
- Chimie
Misiunea programului de studii de licență Chimie este didactică şi de cercetare ştiinţifică.
Misiunea didactică a programului de studii constă în: formarea de absolvenţi care să fie pregătiţi pe latura teoretică și aplicativă a chimiei, cu o arie largă de competenţe ştiinţifice şi tehnice fundamentale, manageriale şi de specialitate în acest domeniu, capabili să acopere necesarul de personal din domeniu şi să se specializeze prin programe de studii masterale, postuniversitare şi de formare continuă; formarea de specialişti competenţi în judeţul Argeş, situat în Regiunea de Dezvoltare 3 Sud Muntenia - zonă dezvoltată din punct de vedere economic şi, implicit, cu probleme din ce în ce mai mari legate de numărul mic al specialiştilor competenţi. În acest sens, în această regiune există societăţi de interes naţional, capabile să absoarbă forţa de muncă astfel formată (de exemplu: ICN – Mioveni, Arpechim SA, ICSI – Rm. Vâlcea, Dacia – Renault, ICD); promovarea unui învăţământ modern, racordat la cel european şi adaptat la realitatea românească; corelarea cu nomenclatorul ocupaţiilor şi cu practicile europene in vederea formării unei comunităţi intelectuale cu un înalt grad de pregătire in spaţiul european; susţinerea şi extinderea programului de schimburi inter-universitare, pregătirea tinerilor străini care vin la studii.
Misiunea de cercetare ştiinţifică constă în: orientarea cercetării ştiinţifice universitare spre problemele economice, sociale, specifice regiunii noastre, de actualitate şi de perspectivă; racordarea la programele de cercetare de prioritate naţională şi europeană, prin parteneriate cu agenţii economici şi institutele de cercetare; menţinerea la un nivel înalt în ceea ce priveşte formarea profesională şi cercetarea ştiinţifică în domeniul chimiei.
Programul de studii de licență Chimie asigură absolvenților pregătirea fundamentală necesară pentru a putea lucra: în laboratoarele din institute de cercetare şi producţie, în industrie (farmaceutică, cosmetică, detergenţi, chimică şi petrochimică etc), agricultură (laboratoare de analize agrochimice), sănătate (laboratoare de analize medicale); în laboratoare de control al calităţii produselor alimentare, agricole, şi materialelor; compartimente de analize de mediu; în sistemul de învăţământ de toate gradele, firme private, organizaţii neguvernamentale şi fundaţii.
ADMITERE ON-LINE 2020 - Pliant admitere CHIMIE
Program de studii de licență CHIMIE - An universitar 2020 - 2021
Orar ON-LINE semestrul I 2020 - 2021 - anul II
Fișe discipline CHIMIE 2020 - 2021 - an II
Plan de învățământ CHIMIE 2019 - 2022
Teme grad didactic I CHIMIE 2019 - 2021
Fișe discipline CHIMIE 2019 - 2020 - an I
Orar ON-LINE semestrul al II-lea 2019 - 2020
Plan de invățământ CHIMIE 2018 - 2021
Fișe ale disciplinei CHIMIE 2018 - 2019 anul III
Teme grad didactic I CHIMIE 2018 - 2020
Teme lucrări de licență CHIMIE 2018 - 2019
Orar cadre didactice
Orar semestrul al II-lea 2018 - 2019
Plan de învățământ CHIMIE 2015 - 2018
Fișe ale disciplinei CHIMIE 2017-2018
* anul II
* anul III
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Ghid de acces la Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor
Al 10-lea Congres al Matematicienilor Români, Universitatea din Pitești, 30 iunie - 5 iulie 2023
Universitatea din Pitești va găzdui, în perioada 30 iunie - 5 iulie 2023, cel de-al 10-lea Congres al Matematicienilor Români, congres organizat în comun de Secț...
GOLDPLAST Group
#GOLDPLAST had the honour to host in its plant Dr. Eng. Dumitru Chirlesan, Rector of the University of Pitesti, for the inauguration of the new production line in Topoloveni. We are proud to share ...
NOUTĂȚI ANOSR
NOUTĂȚI ANOSR Activitate_ANOSR_2015-2016 Adresă_ANOSR Universitatea din Pitești ANOSR_Viitorul_Implică_Studenții_15_obiective_pentru_educație Propuneri_ANOSR_Legea_bugetului_2017...