- Senate
- Senate-President
Preşedinte al Senatului 2020-2024
Senatul reprezintă cel mai înalt for de decizie şi deliberare al Universităţii din Piteşti, un factor de echilibru şi un garant al libertăţii academice şi al autonomiei universitare.
În calitate de Preşedinte al Senatului UPIT, în mandatul 2020-2024, voi veghea la buna respectare şi îndeplinire a misiunii acestui for, a valorilor academice şi etice, care se află la baza construcţiei şi dezvoltării universităţii.
Vă invit, stimaţi colegi senatori şi stimaţi membri ai comunităţii academice din Universitatea Piteşti, să cultivăm împreună o cultură instituţională şi un comportament instituţional bazat pe reguli corecte, clar definite pentru toţi şi pe câteva principii de bază:
- respect, între colegi, faţă de reguli, faţă de toate părţile interesate, faţă de instituţie,
- echilibru - construirea culturii binelui comun,
- dezbatere, comunicare şi transparenţă - construirea unei culturi a dezbaterilor constructive, a comunicării libere și a transparenţei depline în decizie şi management,
-coeziune şi colaborare – „împreună suntem mai puternici”.
Universitatea din Pitești este şi trebuie să rămână o universitate capabilă să genereze performanţă, calitate, vizibilitate, respect, implicare în viaţa comunităţii.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Președintele Senatului UPIT
Prof.univ.dr. Mihaela DIACONU
Program audiențe: Joi 13:00-15:00
PARTENERIAT ÎNTRE UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI, S.C. CARIERĂ FEROVIARĂ și S.C. CLUB FEROVIAR
Biblioteca Digitală a Universității din Pitești Bibliografii în format digital – un nou serviciu online oferit utilizatorilor - Ghid de acces -
Anunț privind desfășurarea concursului de ocupare a funcțiilor de DECAN din cadrul facultăților UNST POLITEHNICA București pentru mandatul 2024 – 2029
Informare privind Analiza de piață COM/DG RTD împreuna cu Banca Europeana de Investiții