Româna         English         Français        

Universitatea din Pitesti

► ISTORICUL PROGRAMULUI DE STUDII

Programul de studii de masterat Economie și Finanțe Europene este acreditat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior începând cu anul 2008. 
 

► DESCRIEREA PROGRAMULUI DE STUDII 
 MISIUNEA PROGRAMULUI DE STUDII 
 Misiunea programului de masterat ECONOMIE ŞI FINANŢE EUROPENE este asigurarea aprofundării în domeniul studiilor de licenţă în scopul dobândirii competenţelor şi abilităţilor impuse de complexitatea cerinţelor mediului de afaceri, precum şi creşterea abilităţilor în domeniul cercetării ştiinţifice de profil şi /sau continuării studiilor universitare de doctorat.

Prin misiunea asumată, programul se încadrează în coordonatele misiunii generale a Universităţii din Piteşti de a crea, valorifica şi disemina cunoştinţe, prin dezvoltarea unui mediu de cercetare şi învăţământ bazat pe excelenţă,  în care atragerea, dezvoltarea şi promovarea valorilor ştiinţifice şi didactice primează. Programul de masterat ECONOMIE ŞI FINANŢE EUROPENE are misiunea de a forma specialişti cu o pregătire superioară, apţi pentru a fundamenta decizii, strategii şi programe în domeniul economiei şi al finanţelor, precum şi pentru a lucra în activitatea de cercetare ştiinţifică din sectorul financiar. Obiectivul general este formarea de specialişti de înaltă calificare pentru domeniul menţionat. Totodată, se urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor dobândite în ciclul de licenţă, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică şi asigurarea unei substanţiale baze de pregătire pentru doctorat. În plan pedagogic programul de masterat caută să promoveze capacităţile individuale (analiză, evaluare, luarea deciziilor) şi aptitudinile de muncă în grup (negociere, leadership, decizii colective) în baza studiilor de caz, proiectelor şi lucrărilor aplicative.

Programul de masterat Economie şi Finanţe Europene  oferă absolvenţilor o gamă largă de oportunităţi pe piaţa muncii din ţară şi din Uniunea Europeană. Astfel, ei pot ocupa diverse poziţii în organismele europene şi pot accesa diferite programe de dezvoltare naţionale sau oferite de Uniunea Europeană. De asemenea, în ţară pot accede la diferite posturi în organismele de sinteză sau de specialitate, cum ar fi: Ministerul Finanţelor; Direcţiile judeţene ale finanţelor publice; alte ministere economice (Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Fondurilor Europene); agenţii guvernamentale; Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF); Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA); Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP); Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR). Totodată, ei pot deveni cercetători ştiinţifici şi cadre didactice în învăţământul preuniversitar sau îşi pot dezvolta afaceri proprii.

Misiunea didactică a programului de masterat Economie şi Finanţe Europene, constă în formarea unor specialişti, economişti care:

- manifestă preponderent abilităţi şi deprinderi compatibile cu ceea ce este reprezentativ, nou şi dinamic în  actuala economie şi cu ce ceea ce se prefigurează ca evoluţie viitoare;

-  au capacitatea de a se identifica şi exprima prin tot ceea ce îşi propun şi realizează de a evidenţia viziuni moderne şi flexibile privind rolul specialistului în lumea afacerilor, în relaţiile dintre întreprindere şi mediul său extern, în analiza şi previziunea fenomenelor economice importante, a cerinţelor pieţei actuale si potenţiale;

- au capacitatea de a  promova şi dezvolta proiecte proprii în care componentele de noutate şi satisfacerea cerinţelor pieţei să fie predominante;

- au capacitatea  de a  manifesta disponibilitatea de a-şi perfecţiona pregătirea şi de a accede, pe bază de rezultate concrete şi competenţă, de la  funcţiile de execuţie la cele de analiză şi conducere contribuind astfel în mai mare măsură la realizarea performanţei şi la progresul organizaţiilor din care fac parte.  

Misiunea de cercetare ştiinţifică se concretizează în dezvoltarea de proiecte de cercetare pe care facultatea le are în colaborare cu instituţii precum: Academia Română, Institutul de Economie Agrară, Camera de Comerţ şi  Industrie Argeş,  şi care au ca finalitate realizarea unor studii ce vor fi publicate în diverse volume şi reviste de specialitate, diseminarea rezultatelor în rândul studenţilor specializării, precum şi dotarea laboratoarelor cu tehnică de calcul modernă.  

OBIECTIVE DE FORMARE ŞI COMPETENŢE  

Programul de studii Economie şi Finanţe Europene contribuie la îndeplinirea misiunii facultăţii şi aduce elemente de specificitate şi oportunitate, după cum rezultă din obiectivul general şi din obiectivele specifice ale acestui program.

Obiectivul general al programului de studii Economie şi Finanţe Europene este de a forma specialişti în domeniul finanţe care:

- să cunoască şi să înţeleagă conceptele, teoriile şi metodele specifice domeniului şi ale ariei de specializare şi să le utilizeze adecvat în comunicarea profesională;

- să utilizeze cunoştinţele de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului;

- să elaboreze proiecte profesionale, cu utilizarea unor principii şi metode consacrate în domeniu.

Obiectivele specifice ale programului de studii Economie şi Finanţe Europene urmăresc dezvoltarea abilităţilor necesare dobândirii următoarelor competenţe profesionale:

- pregătirea de specialişti bine cotaţi din punct de vedere profesional pe piaţa forţei de muncă, în direcţiile activităţilor ce aparţin contabilităţii, care să îndeplinească următoarele standarde minimale:

• soluţionarea în timp real, în condiţii de autonomie restrânsă, a unei probleme reale/ ipotetice de la locul de muncă, respectând normele deontologiei profesionale;

• realizarea unei lucrări/unui proiect asumându-şi cu responsabilitate sarcini specifice rolului într-o echipă pluridisciplinară;

• elaborarea şi susţinerea cu argumente a aplicării unui plan personal de dezvoltare profesională.

- îmbunătăţirea continuă a infrastructurii de care dispune în prezent Facultatea de Ştiinte Economice în pregătirea viitorilor absolvenţi în domeniu;

- reconsiderarea periodică a nomenclatorului de discipline din planul de învăţământ  al specializării pentru a răspunde cerinţelor legislaţiei în vigoare şi nevoilor reale a entităţilor economice. 

Aceste obiective au ca finalitate dobândirea următoarelor competenţe:

• Competenţe profesionale:

Competenţa 1 – Utilizarea adecvată a conceptelor, principiilor, criteriilor, metodelor şi instrumentelor de lucru avansate în medii profesionale din domeniul financiar în contextul internaţionalizării  

Competenţa 2 –  Fundamentarea ştiinţifică a deciziilor financiare prin identificarea, analiza şi interpretarea informaţiilor aferente mediului global de afaceri  

Competenţa 3 – Realizarea de studii şi lucrări complexe de analiză şi evaluare a performanţelor financiare ale organizaţiilor prin modelarea econometrică a fenomenelor financiare  

Competenţa 4 –  Analiza şi diagnosticarea stării economico-financiare şi riscurilor organizaţiilor care activează în mediul internaţional

Competenţa 5 –  Elaborarea de măsuri de politică şi strategie financiară în contextual internaţionalizării  

Competenţa 6 – Fundamentarea, conceperea şi implementarea deciziilor financiare în contextul internaţionalizării  

• Competenţe transversale:  

CT1. Aplicarea normelor şi valorilor de etică profesională pentru luarea deciziilor şi realizarea independent sau în grup a unor sarcini/obiective complexe de la locul de muncă;  

CT2. Planificarea, organizarea şi controlul activităţii financiare în cadrul organizaţiei în condiţii de asumare a responsabilităţii;  

CT3. Asumarea nevoii de formare continuă pentru a crea premisele de progres în carieră şi adaptare a propriilor competenţe profesionale  
 
CALIFICARE PROFESIONALĂ, RELAŢIA CU COR ISCO 08 (ocupaţii, posibilităţi de integrare pe piaţa muncii):  

Prin planul de învăţământ, programul de masterat ECONOMIE ŞI FINANŢE EUROPENE asigură absolvenţilor săi competenţe în domenii de activitate diverse, în concordanţă cu Cadrul naţional al calificărilor. Astfel, absolvenţii programului de studii pot fi încadraţi în grupa majoră 1, subgrupele 1,2 şi 3. Prin urmare, ei vor putea avea următoarele ocupaţii:

11 Legislatori, membri ai executivului şi înalţi conducători ai administraţiei publice

111 Legislatori, membri ai executivului şi înalţi conducători ai administraţiei publice

1110 Legislatori, membri ai executivului şi înalţi conducători ai administraţiei publice

111008 Consilier guvernamental

111010 Consilier instituţii publice

111011 Consilier al ministrului

111013 Consultant prezidenţial şi guvernamental

111015 Director instituţie publică şi asimilaţi

111016 Director adjunct instituţie publică şi asimilaţi

111018 Director general instituţie publică şi asimilaţi

111019 Consilier economic

111026 Ministru şi asimilaţi

111027 Ministru consilier

111028 Ministru de stat

111047 Primar

111062 Şef departament

111067 Viceprimar

111070 Consilier prezidenţial

111071 Consilier parlamentar

114 Preşedinţi şi alţi funcţionari superiori din organizaţiile politice, profesionale, patronale, sindicale şi alte organizaţii obşteşti

1143 Conducători şi alţi funcţionari superiori din organizaţiile umanitare şi alte organizaţii similare (UNICEF, etc.)

12 Conducători de unităţi economice-sociale mari 

121 Directori generali, directori unităţi economico-sociale mari şi asimilaţi

1210 Directori generali, directori unităţi economico-sociale mari şi asimilaţi

121003 Decan, rector, prorector, prodecan

121013 Director de program

121016 Director control de risc

121025 Director general institute naţionale de cercetare dezvoltare şi asimilaţi

122 Conducători de compartimente (secţie, serviciu, birou) cu activităţi de producţie şi sociale din unităţile economico-sociale mari

1221 Conducători în agricultură, silvicultură, vânătoare, piscicultură şi protecţia mediului

122105 Şef centru protecţia plantelor şi mediului

123 Alţi conducători de compartimente (secţie, serviciu, birou, laboratoare) cu activităţi nelucrative din unităţile economico-sociale mari

1235 Conducători în aprovizionare şi desfacere

1237 Conducători în cercetare – dezvoltare - proiectare

123703 Secretar ştiinţific şi asimilaţi

123705 Şef formaţii cercetare

123709  Şef proiect cercetare-dezvoltare

123711 Şef atelier cercetare-proiectare

123713 Director proiect

123714 Şef proiect programe

123901 Şef birou organizaţie politică, obştească, umanitară

123902 Şef serviciu organizaţie politică, obştească, umanitară

13 Conducători de unităţi economico-sociale mici

131 Conducători de unităţi economico-sociale mici

1311 Conducători de întreprinderi mici din agricultură, silvicultură, vânătoare, piscicultură şi pescuit

131101  Conducător de întreprindere mică – patron (girant) în agricultură, silvicultură, vânătoare, piscicultură şi pescuit

1319 Conducători de alte întreprinderi mici 131901 Conducători de întreprindere mică patron (girant) învăţământ, sănătate, sport, informatică 

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.