- Relații Publice
- Evenimente
- Evenimente 2018
Oportunităţi de cooperare economică, socială și culturală între România și Vietnam - analizate la Universitatea din Pitești
Universitatea din Pitești a găzduit luni, 17 decembrie 2018, Seminarul intitulat„România-Vietnam. Oportunități de colaborare și de dezvoltare”, organizat de Centrul UPIT pentru Relații Internaționale (CpRI), în colaborare cu Ambasada Republicii Socialiste Vietnam în România.
Rectorul Universității din Pitești, conf.univ.dr.ing.Dumitru Chirleșan și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea de parteneriate la nivel academic. ”Evenimentul de astăzi se dorește a fi cadrul unui transfer de informații referitoare la cultura și societatea vietnameză și la oportunitățile stabilirii unor parteneriate (...), iar noi suntem dispuși să colaborăm”.
Coordonatorul evenimentului, Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Emanuel Soare a prezentat pe scurt Universitatea din Pitești și programele sale de studiu, subliniind acordurile de colaborare pe care UPIT le are cu peste 200 universități din 40 țări din Uniunea Europeană și din afara acesteia. Conf.univ.dr.Emanuel Soare a ținut să precizeze, totodată, faptul că Universitatea din Pitești este unul din cele mai vechi Centre din România în care studenții străini urmează Anul Pregătitor de Limbă Română.
Conf.univ.dr.Tiberiu Avramescu, de la Facultatea de Științe Economice și Drept a Universității din Pitești a trecut apoi în revistă recentul Acord Comercial și de Investiții încheiat între Uniunea Europeană și Vietnam, în baza căruia toate taxele vamale aplicabile mărfurilor comercializate între cele două părți vor fi eliminate.
Din partea delegației vietnameze, Consilierul Comercial al Ambasadei Republicii Socialiste Vietnam în România, dl. Hoang Anh Dung a ținut o prelegere despre actualul climat comercial și investițional din Vietnam, despre sectoarele deschise spre colaborare cu partenerii străini și facilitățile pe care autoritățile de la Hanoi le oferă investitorilor interesați.
Seminarul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări din partea publicului.
Au fost prezenți Vice-Primarul Municipiului Pitești, Laurențiu Zidaru, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș (CCIA), George Caval, oameni de afaceri, profesori ai Universității din Pitești, studenți români și străini.
Cu prilejul Seminarului, Corpul Central al Universității a găzduit o expoziție de fotografii cu imagini reprezentative din Vietnam.
Seminarul, eveniment special dedicat relațiilor de colaborare dintre România și Vietnam, s-a înscris în seria de manifestări pe care Centrul UPIT pentru Relații Internaționale le organizează în mod frecvent pentru a identifica oportunități de colaborare între Universitatea din Pitești și parteneri străini.
___________________
Eveniment cultural artistic în scop caritabil la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte
Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din cadrul Universității Pitești a organizat, joi, 12 Decembrie 2018, un Eveniment Cultural-Artistic în scop caritabil, intitulat ‘’Din an în an, noi colindăm’’.
În cadrul manifestării, aflate la cea de-a doua ediție, s-au interpretat colinde de Crăciun, melodii populare și patriotice, s-au recitat poezii în limba română, engleză și germană. Au fost expuse, totodată, icoane pe sticlă realizate de studenții și masteranzii de la Specializarea Artă Sacră a Departamentului de Teologie Ortodoxă.
Programul a fost susținut de Corul Departamentului Teologie Ortodoxă, dirijat de Părintele prof.Gheorghe Neacșu, un cvartet vocal al studenților de la Departamentul Limba, Literatură,Istorie și Arte, pregătit de prof. Ghiorghiță Stroe, de studenți de la diferite specializări din cadrul Universității Pitești (Asistență Socială, Artă Sacră) și de elevi ai Liceului de Arte Dinu Lipatti din Pitești.
Expoziția de icoane pe sticlă a avut un real succes la Festivalul Internațional Artă și Toleranță desfășurat recent la Vence, Franța, unde a fost prezentată de delegația Universității din Pitești, după cum a declarat, la finalul concertului, conducătorul delegației române la Vence, prof.Marioara Abrudeanu.
Spectacolul a primit aprecieri din partea celor prezenți, și mai ales din partea pr.Gheorghe Gârbea, profesor în cadrul Departamentului de Teologie Ortodoxă, a Părintelui consilier eparhial Dan-Florin Obrocea și a pro-decanului Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, conf.univ.dr.Valentina Stângă. Părintele consilier eparhial Dan-Florin Obrocea a transmis binecuvântarea arhierească și un cuvânt de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, și i-a felicitat pe toți organizatorii și participanții pentru activitatea deosebită.
La final s-au împărțit câteva daruri și s-a organizat o colectă pentru ajutorarea a doi studenți aflați în situație financiară precară.
________________________________________
Sesiune de instruire cu tema
Acces electronic la literatura științifică pentru susținerea și promovarea sistemului de cercetare și educație din România
Universitatea din Pitești a găzduit, la 10 decembrie 2018, Sesiunea de instruire cu tema Acces electronic la literatura științifică pentru susținerea și promovarea sistemului de cercetare și educație din România, susținută de SC E-NFORMATION SRL, reprezentant in România al editurilor ştiinţifice ce produc baze de date pentru realizarea temelor de cercetare-dezvoltare.
În cadrul Sesiunii de instruire a fost prezentat conținutul, modul de utilizare și instrumentele oferite de fiecare resursă electronică de documentare. Au participat cadre didactice, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenți, bibliotecari.
„Universitatea din Pitești este partener în proiectul ANELIS 2020, în derulare din 10 Mai 2017. Ședința de instruire a fost organizată pentru toată comunitatea academică - cadre didactice, studenți, masteranzi, doctoranzi. Proiectul este prevăzut să dureze cinci ani, însă sperăm într-o colaborare frumoasă și în viitor”, a declarat Mihaela Deaconu, Informatician la Biblioteca Universității din Pitești, organizatorul evenimentului.
’’Accesul electronic la literatura științifică va duce la creșterea gradului de implicare a mediului de cercetare românesc în rețele de cercetare internaționale specializate, demers major pentru dezvoltarea viitoare a științei și tehnologiei’’, a precizat, la rândul său, Rareş Vasilică, Trainer, SC E-NFORMATION SRL
Principale rezultate ale proiectului vor fi:
- Dezvoltarea unui depozit național de documente științifice, prin achiziția de arhive de reviste și cărți electronice științifice în format electronic, pentru a crea cadrul unei documentări exhaustive;
- Asigurarea accesului comunității științifice din România la resurse electronice științifice (baze de date/platforme de reviste științifice în text integral și baze de date bibliografice și bibliometrice), în scopul susținerii cercetării, inovării și stimulării producției științifice la nivel național.
Beneficiar al accesului la literatura științifică de cercetare este Asociația Universităților, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare și Bibliotecilor Centrale Universitare din România - Anelis Plus.
Universitatea din Pitești a cofinanțat și beneficiază de acces online, în 2018, la următoarele baze de date utilizate în literatura științifică de cercetare:
- Springerlink Journals
- Clarivate Analytics: Web of Science, Journals Citation Reports, Derwent Innovation Index.
__________________
Universitatea din Pitești coordonează un proiect Erasmus+
pentru dezvoltarea competențelor asistenților sociali din mediul rural
Universitatea din Pitești găzduiește, în perioada 10-12 decembrie, în calitate de coordonator, prima întâlnire a echipei care va implementa, în următorii doi ani, proiectul Empowering Practitioners in Social Work from Rural Communities - EPSWRA (Împuternicirea practicienilor în asistență socială din comunitățile rurale),număr 2018-1-RO01-KA204-049515.
Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Emanuel SOARE, prezent la sesiunea de lansare, a declarat că are așteptări mari de la acest proiect și, adresându-se reprezentanților partenerilor străini, și-a exprimat interestul pentru extinderea colaborării și în alte domenii de acțiune. „Universitatea din Pitești are a realizat cu succes peste 140 proiecte cu finanțare europeană și are o experiență bogată în acest domeniu. Suntem interesați să identificăm proiecte comune noi, pe care să le dezvoltăm”, a precizat conf.univ.dr.Emanuel SOARE.
Conf.univ.dr.Claudiu LANGA, Decanul Facultății de Științe ale educației, Științe sociale și Psihologie i-a asigurat pe reprezentanții țărilor partenere de profesionalismul echipei coordonatoare, din partea Universității din Pitești și și-a exprimat încrederea că la finalul proiectului se vor vedea rezultate concrete.
„Prin acest proiect care se lansează la Universitatea din Pitești se urmărește perfecționarea abilităților profesionale ale asistenților sociali care lucrează cu grupuri vulnerabile în zone defavorizate”, a afirmatManagerul proiectului ESPWRA, asist. univ. dr. Diana RĂDUȚ.
Valoarea noului proiect, finanțat în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 - Parteneriate Strategice pentru Educația Adulților - Schimb de bune practici, este de aproximativ 150.000 de euro. Coordonarea este asigurată de Facultatea de Științe ale educației, Științe sociale și Psihologie, prin Departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială.
La întâlnirea de lucru de la Universitatea din Pitești participă reprezentanți din cele șase țări partenere în proiect: St. Cyril and St. Methodius University of Veliko Turnovo - Bulgaria, The Institute of Psychosocial Development - IPSA - Grecia, Associazione Dar Voce - Italia, Asociația Contextos - Portugalia, Association for Developing Voluntary Work Novo Mesto - Slovenia, The Andalusian Municipality Fund for International Solidarity - FAMSI - Spania.
Grupul țintă al proiectului este format din asistenți sociali și persoane care au atribuții în domeniul asistenței sociale, dar fără o diplomă care să ateste acest fapt, și care lucrează în zone defavorizate (mediu rural și chiar orașe mici). Scopul proiectului este dezvoltarea unui cadru non-formal și permanent de împuternicire a practicienilor în domeniul asistenței sociale din zonele rurale a șapte țări europene (România, Bulgaria, Italia, Grecia, Portugalia, Slovenia și Spania), în vederea creșterii gradului de participare a acestora la viața comunității și dezvoltării de abilități complementare care să îi ajute să facă față problemelor sociale curente ale grupurilor vulnerabile din comunitățile lor.
___________________________________
Educație pentru prevenirea faptelor de corupție - Sesiune de prezentare la Universitatea din Pitești
Universitatea din Pitești a găzduit vineri, 7 decembrie 2018, sesiunea de prezentare cu tema Educație pentru prevenirea faptelor de corupție, susținută de Subcomisar Denisa Zaharia, din partea Serviciului Județean Anticorupție Argeș. Evenimentul se înscrie în seria de activități de informare și educație pe care Direcția Generală Anticorupție le organizează în întreaga țară pentru conștientizarea populației asupra riscurilor implicării în fapte de corupție și a importanței pe care o are adoptarea unui comportament integru.
Prin corupție se înțelege abaterea de la moralitate, de la cinste și datorie, folosirea discreționară a poziției sau funcției, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obținerii unor interese personale sau de grup. Principalele fapte de corupție, așa cum sunt menționate în Codul Penal, sunt dare de mită, luare de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență și cumpărarea de influență, a declarat Subcomisar Denisa Zaharia.
Actele de corupție pot fi eradicate atunci când cetățenii le semnalează autorităților competente. Preferăm prevenirea, mai degrabă decât combaterea faptelor de corupție, iar acest lucru este posibil dacă cetățenii refuză să se mai complacă în a fi martori la situații degradante sau abuzive ce deseori rămân sub tăcere. Există un Call Center-ul Anticorupție 0800.806.806, ce poate fi apelat gratuit din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă și ne-am bucura dacă oamenii ar fi mai cooperanți, a mai precizat reprezentantul Serviciului Județean Anticorupție Argeș.
Subcomisar Denisa Zaharia a prezentat apoi audienței un scurt film documentar despre Codurile Penale din istoria României, faptele de corupție și sancțiunile prevăzute de-a lungul timpului pentru pedepsirea lor.
Prorectorul UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic,conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, a apreciat drept extrem de utilă sesiunea de prezentare pentru conștientizarea tinerilor asupra riscurilor și consecințelor implicării în fapte de corupție, și și-a exprimat speranța într-o continuitate a unor astfel de dezbateri, în sensul educării morale a tinerilor.
Sesiunea de prezentare de la Universitatea din Pitești a avut loc în contextul Protocolului de colaborare încheiat cu Direcția Generală Anticorupție și a vizat marcarea Zilei Internaționale Anticorupție (9 decembrie).
___________________
Fosta multiplă-campioană la gimnastică Simona Amânar și-a obținut titlul de Doctor în Știința Sportului și a Educației Fizice
la Universitatea din Pitești
Simona Amânar-Tabără - fostă multiplă-campioană la gimnastică - a obținut titlul de Doctor în Știința Sportului și a Educației Fizice în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la 10 Decembrie 2018 la Universitatea din Pitești.
Campioana absolută de la Jocurile Olimpice din anul 2000 de la Sydney, Australia, și-a susținut lucrarea cu titlul ’’Studiu asupra particularităților învățării tehnice de execuție a Săriturii Amânar’’. Îndrumător al tezei de doctorat a fost prof.univ.dr. Pierre de Hillerin, fost director al Institutului Național de Cercetare pentru Sport.
La eveniment a fost prezent și Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Simona Amânar a obținut șapte medalii olimpice și zece medalii la campionatele mondiale de gimnastică și a câștigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci.
___________________
Săptămâna Multiculturală a Studenților Internaționali de la Universitatea din Pitești
Centrul pentru Relații Internaționale din cadrul Universității din Pitești a organizat, în perioada 3-7 Decembrie 2018, Săptămâna Multiculturală a Studenților Internaționali, în care s-au desfășurat activități ce au pus în valoare elemente specifice ale culturii române și ale culturilor țărilor din care provin studenții internaționali prezenți anul acesta la UPIT.
’’Universitatea din Pitești organizează încă din anii ’60 programe de studii pentru învățarea Limbii Române, dedicate studenților străini, fiind unul dintre cele mai vechi centre universitare din România dedicat unor astfel de cursuri. Ca în fiecare an înainte de Sărbătorile de iarnă, am organizat o serie de evenimente pentru studenții internaționali, în care am urmărit să-i familiarizăm cu oportunitățile pe care le au în perioada pe care o petrec aici’’, a declarat Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Emanuel Soare.
Studenții străini înscriși la Programul Pregătitor de Limbă Română, organizat în cadrulFacultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, s-au întâlnit cureprezentanți ai autorităților locale și ai serviciilor de imigrări, Rectoratul UPIT a găzduit o expoziție de obiecte tradiționale și artizanale reprezentative din țările de origine ale studenților internaționali, iar Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie a organizat o ceremonie de împodobire a Bradului de Crăciun, în cadrul căreia s-au cântat Colinde și s-au prezentat diverse tradiții și obiceiuri.
Săptămâna Multiculturală a Studenților Internaționali s-a încheiat cu evenimentul special intitulat ’’Diversitate în multi-culturalitate’’, în cadrul căruia au concertat studenții UPIT de la Departamentul de Arte - Specializarea Muzică și studenți străini, iar apoi au fost oferite mâncăruri tradiționale românești și arabe.
Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr.Emanuel Soare a anunțat, în final, faptul că profesorii și studenții Universității din Pitești au reușit să realizeze o colectă de 662 de cărți care urmează să fie donate în perioada următoare unor biblioteci din mediul rural din județul Argeș.
La ceremonia de încheiere a Săptămânii Multiculturale a Studenților Internaționali de la Universitatea din Pitești a participat și o delegație a Universității Mansoura din Egipt, condusă de Directorul Centrului pentru Relații Internaționale, Prof.Mohammed Sallah.
_______
Career Hub:Magia Meseriilor - Oferta educațională a Universității din Pitești pentru 2019-2010
Universitatea din Pitești a lansat oficial, miercuri, 5 Decembrie 2018, oferta educațională pentru anul universitar 2019-2020 în cadrul evenimentului intitulat Career Hub:Magia Meseriilor. Rectorul Universității din Pitești, conf.univ.dr.ing. Dumitru Chirleșan, și Președintele Senatului UPIT, prov.univ.dr.Mihaela Diaconu s-au declarat încântați de mulțimea de liceeni care a împânzit Corpul Central al universității și i-au îndemnat să se informeze despre toate programele de studiu pe care le pot urma la Universitatea din Pitești.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, Prorector UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic, prof.Mihaela Crișan, Inspector General Școlar Adjunct, Lucca Rabia și Olimpia Doru, reprezentanți ai mediului de afaceri argeșean. Cu toții i-au încurajat pe liceeni să-și urmeze studiile în domeniile de care sunt atrași, iar Ioana Rusu și Alin Stan, membri ai comunității Alumni a Universității din Pitești, au împărtășit din experiența pe care au avut-o ca studenți UPIT și i-au încurajat pe liceeni să se folosească de toate oportunitățile ce li se oferă, pentru împlinirea lor personală și profesională.
Prorectorul UPIT pentru Calitatea Învățământului, prof.univ.dr.ing.Viorel Nicolae a deschis oficial evenimentul, după care, în ropote de aplauze, în mijlocul liceenilor a apărut Moș Crăciun, din desaga căruia fiecare invitat a primit câte un Ghid al Candidatului UPIT, cu informații despre cele 54 de programe de licență, 58 de masterat, 300 de firme cu care colaborează Universitatea din Pitești, burse sau programele artistice și sportive dedicate studenților.
Într-o atmosferă electrizantă, specifică sărbătorilor de iarnă, pe fondul muzical al unor frumoase Colinde de Crăciun, liceenii argeșeni au participat cu entuziasm la toate atelierele de lucru organizate de cele șase Facultăți ale Universității din Pitești, curioși să descopere Magia Meseriilor pe care le-ar practica dacă ar absolvi această universitate.
Robotica, ornamentele și cadourile de Crăciun realizate la Specializarea Horticultură, Atelierul de Muzică, Standul Specializării Asistență Medicală sau Kinetoterapie, imprimanta 3D și Microsimularea traficului rutier în zona centrală a Municipiului Pitești au fost câteva din standurile asaltate de liceeni. Un alt punct de atracție a fost standul unde a avut loc testarea intereselor vocaționale și a stimei de sine.
Cu prilejul Career Hub: Magia Meseriilor, Universitatea din Pitești a lansat și apelul la candidaturi pentru tinerii care doresc să devină Ambasadori UPIT și să reprezinte Universitatea din Pitești în comunitatea de elevi din județul Argeș, în cadrul unor proiecte complexe de promovare și dezvoltare de imagine.
Evenimentul - coordonat de conf.univ.dr.Amalia Duțu, Director al Centrului de Marketing Universitar în cadrul UPIT – a avut loc cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
_____________________________
Simpozion Internațional EV&HEV 2018 - Inovare în Mobilitatea Electrică și Hibridă
Centrul de Cercetare „Ingineria Automobilului” din cadrul Universității Pitești a găzduit marți, 4 decembrie 2018, cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Internațional „EV&HEV 2018 – Inovare în Mobilitatea Electrică și Hibridă”, organizat anual de UPIT în colaborare cu Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, sub atenta coordonare a conf.dr.ing. Dănuț Gabriel Marinescu, de la Universitatea din Pitești.
Prorectorul UPIT pentru Calitatea Învățământului, prof.univ.dr.ing.Viorel Nicolae a salutat faptul că Simpozionul a ajuns la a VII-a ediție și și-a exprimat speranța unor noi proiecte comune în domeniile de interes. „Sunt sigur că Simpozionul va constitui un pas înainte în consolidarea și dezvoltarea parteneriatelor dintre Universitatea din Pitești și Universitatea ‚Angel Kanchev’ din Ruse, Bulgaria”, a precizat prof.univ.dr.ing. Viorel Nicolae, transmițând astfel mesajul Rectorului Universității din Pitești, conf.univ.dr.ing.Dumitru Chirleșan, dedicat participanților la Simpozion. „La Universitatea din Pitești, grație colectivului creat în jurul domnului profesor Dănuț Marinescu, au început să se specializeze absolvenți de licență și master, care sunt în prezent la studii doctorale”, a afirmat prof.univ.dr.ing.Viorel Nicolae.
Specialiști din România și Bulgaria, cu preocupări în materie de mobilitate durabilă și energii regenerabile aplicate în domeniul automobilelor, au prezentat lucrări de cercetare și au discutat despre viitoare colaborări și schimburi de experiență. Prof.dr.ing. Andrei Marinescu, Vice-Președinte al Academiei de Științe Tehnice din România - (ASTR), Filiala Craiova a vorbit despre Transmiterea energiei de mare putere pe cale inductivă (wireless). Dr.ing.Mihai Neacșu, ICPE București, Președinte al Asociației pentru Promovarea Vehiculelor Electrice în România (AVER – membru AVERE Europa) a prezentat un scurt istoric al cercetării realizate de ICPE București în materie de electro-mobilitate, iar conf.dr.ing. Dănuț Gabriel Marinescu a trecut în revistă realizările Universității din Pitești în materie de inovări la vehiculele electrice și hibride.
„Suntem foarte fericiți pentru faptul că am reușit să continuăm această manifestare care a devenit deja o tradiție și care s-a consolidate prin colaborările avute de-a lungul timpului cu actori din domeniul industriei de automobile și al echipamentelor electrice și electronice - Renault Tehnologie Roumanie, Asociația pentru Compatibilitate Electromagnetică, al cărei președinte este dl profesor Andrei Marinescu, aici prezent, și societăți cu preocupări în domeniu, precum REV-TEAM”, a afirmat, în deschiderea Simpozionului, conf.dr.ing.Dănuț Gabriel Marinescu, coordonator al evenimentului, din partea Universității din Pitești.
„Suntem deschiși pentru colaborări viitoare, pentru schimburi de experiență și diseminare a rezultatelor cercetărilor pe care le realizăm în comun în acest domeniu de viitor”, a declarat, la rândul său, prof.dr.ing. Rosen Ivanov, coordonator al evenimentului, din partea Universității “Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria.
Conf.dr.ing. Dănuț Gabriel Marinescu a apreciat în mai multe rânduri proiectele interesante și inovatoare în domeniul mobilității electrice, realizate de studenții, masteranzii și doctoranzii de la Universitatea din Pitești. “La UPIT realizăm un Modul de formare pentru Renault Tehnologie Roumanie, On-the-car training, unde ne ocupăm de vehicule electrice. Începând cu anul 2002, au fost cel puțin doi-trei studenți de la cursurile de licență - Specializarea Autovehicule Rutiere și masteranzi și doctoranzi de la Universitatea din Pitești, care au lucrat pe proiecte, atât la partea teoretică cât și cea practică. Am avut privilegiul de a coordona proiecte extrem de interesante de dizertație pentru licență, master și doctorat”, a subliniat conf.univ.dr.ing.Dănuț Gabriel Marinescu.
La Simpozion au participat reprezentanți de la Renault Technologie Roumanie, profesori și decani ai Universității din Pitești, doctoranzii Adrian Sibiceanu și Iorga Adrian, cu lucrări în domeniul vehiculelor electrice, coordonate de profesori din cadrul Școlii Doctorale „Ingineria Autovehiculelor”.
Drd.Adrian Sibiceanu: „Dezvolt o lucrare în domeniul vehiculelor electrice și hibride, ce urmează să fie încheiată anul viitor. Sunt încrezător și îmi doresc să mă dezvolt pe partea de cercetare în domeniul vehiculelor electrice, un domeniu de viitor”.
Drd.Iorga Adrian: „Teza mea își propune să elaboreze un vehicul electric cu prelungitor de autonomie (Range Extender). În prezent desfășurăm mai multe teste, colaborăm pentru testele de verificare și pentru simulări cu cei de la AVL Cruise Austria. Am reușit să facem un stand funcțional compus dintr-un motor electric, controler, baterie de tracțiune și alte componente specifice vehiculului electric. Sperăm ca rezultatele să fie concludente și să obținem performanță”.
În cea de-a doua parte a Simpozionului a avut loc o masă rotundă în care s-au discutat teme legate de Vectorii de promovare pentru mobilitatea electrică, Soluțiile inovative de încărcare a vehiculelor electrice (încărcarea inductivă, conectarea bidirecțională la rețea, încărcarea rapidă în curent continuu), Posibilitățile de creștere a autonomiei vehiculelor electrice (pila de combustie/fuel cell versus bateria de tracțiune cu capacitate energetică sporită) și, nu în ultimul rând, Oportunitățile de colaborare între universități, institute de cercetare și întreprinderi din România și Bulgaria, în domeniul mobilității electrice.
Dr.ing.Mihai Neacșu a subliniat importanța dezvoltării programelor de formare profesională continuă între mediul academic și industrie, în domeniul vehiculelor electrice, dar și importanța esențială a educației populației în ce privește avangajele recurgerea la noile tehnologii, mult mai eficiente. „Munca asiduă a specialiștilor și a cercetătorilor în domeniul mobilității electrice trebuie adusă la cunoștința publicului larg, nu doar a celui specializat. Avantajele noilor tehnologii și ale achiziționării autovehiculelor electrice și hibride trebuie explicate clar, pe înțelesul tuturor”, a subliniat dr.ing.Mihai Neacșu, care a anunțat, cu prilejul Simpozionului de la Pitești, ediția cu numărul 13 a Conferinței Internaționale și Showului de Electro-Mobilitate EV2019, prevăzută să se desfășoare în Octombrie 2019 la București.
Expoziția vehiculelor ecologice, organizată cu prilejul Simpozionului în interiorul clădirii Centrului, a prezentat concepte de vehicule electrice realizate în Centrul de Cercetare „Ingineria Automobilului” din cadrul Universității Pitești.
Centrul de Cercetare „Ingineria Automobilului” a fost inaugurat de Universitatea din Pitești în colaborare cu Automobile Dacia in 2009, cu ocazia aniversării a 40 de ani de activitate a catedrei „Autovehicule Rutiere”. Centrul cuprinde 8 laboratoare noi, pe care constructorul român le-a dotat cu echipamente și aparatură de specialitate. Centrul aparține Facultății de Mecanică și Tehnologie a Universității din Pitești și a fost creat pentru a susține activitățile de cercetare specifice acestui domeniu. Centrul abordează teme noi de studiu, precum „Sisteme alternative de propulsie pentru automobile – vehicule electrice și hibride”. Activitatea sa cuprinde organizarea de conferințe, simpozioane, programe de formare a tinerilor ingineri și activități de cercetare în domeniul Ingineriei Automobilului.
_______________
„De ce sunt românii mândri”: Proiect al studenților de la Jurnalism, prezentat de Ziua Națională a României
Studenții anului III de la specializarea Jurnalism din cadrul Universității din Pitești au sărbătorit 1 Decembrie, Ziua Națională a României - anul acesta Ziua împlinirii Centenarului de la Marea Unire - printr-un seminar special în care au prezentat rezultatele sondajului lor de opinie cu tema „De ce sunt românii mândri”.
Timp de câteva săptămâni, studenții de la Jurnalism au efectuat un colaj cu mărturisiri ale celor din țară și din străinătate, cărora li s-a cerut, cu prilejul Centenarului, să identifice trei motive care-i determină să fie mândri că sunt români.
La finalul materialului video pe care l-au editat, studenții au ajuns la concluzia că indiferent de greutăți, percepția oamenilor despre sentimentul național și despre patrie se raportează la istoria demnă a românilor, la bogăția și diversitatea culturală, ospitalitatea, tradițiile, frumusețile naturale ale României, bucătăria autentică românească și performanțele sportivilor români.
Proiectul jurnalistic a fost realizat în cadrul Cursului de Relații Publice, sub coordonarea conf.univ.dr. Georgiana Drăghici.
_____________________________
1 Decembrie 2018: Ziua Națională a României. Centenarul Marii Uniri. Seminar special la Universitatea din Pitești
Studenții de la programul de studii Asistență Socială din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie a Universității din Pitești au marcat ziua de 1 Decembrie (Ziua Națională a României) printr-un seminar special dedicat împlinirii, anul acesta, a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor provinciilor române.
După intonarea imnului național, profesorul și istoricul George Ungureanu a prezentat studenților detaliile contextului politico-istoric al înfăptuirii acestui deziderat de veacuri al românilor.
Evenimentul a fost coordonat de conf.univ.dr.Gruioniu Octavian.
____________
CS Universitatea Pitești câștigă 21 de medalii la Campionatul Național de Natație de la Miercurea Ciuc
Clubul Sportiv Universitatea Pitești a obținut 21 de medalii, între care cinci de aur, la Campionatul Național de Natație - Bazin scurt, desfășurat în perioada 22-25 Noiembrie la Miercurea Ciuc.
Reprezentativa Universității din Pitești a obținut cinci medalii de aur, 11 medalii de argint și cinci medalii de bronz, toate la categoria Seniori.