Româna         English         Français        

Universitatea din Pitesti

Masteratul de Chimie criminalistică oferă pe parcursul a 4 semestre un curriculum modern, complex şi performant pentru absolvenţii studiilor de licenţă din diferite domenii, specializarea adresându-se unei palete largi de absolvenţi, atât din domeniul știinţelor de bază (chimie, biologie, fizică), cât şi celor din domeniul medical, celor din domeniul tehnic și, mai ales, celor din domeniul juridic sau conex acestuia.  

Programul de studii universitare de master Chimie criminalistică are la bază aplicaţiile chimiei în criminalistică și constituie, în primul rând, o aprofundare a cunoştinţelor dobândite în timpul studiilor de licenţă în domeniul chimie. Pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă în alte domenii, urmarea acestei specializări reprezintă o posibilitate de diversificare a cunoştinţelor dobândite în timpul studiilor de licenţă.

Misiunea programului, planul de învăţământ şi strategia de cercetare asigură absolvenţilor programului de master Chimie criminalistică, competenţe şi calificări în concordanţă cu Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior – RNCIS şi cu Cadrul Naţional al Calificărilor (consilier chimist – 211302; expert chimist – 211303). Absolvirea acestui masterat oferă posibilitatea de angajare în laboratoare de criminalistică şi antidoping, de biochimie, de medicină legală, laboratoare ale Instituţiilor de Sănătate Publică, laboratoare de cercetare, unităţi de producţie ori distribuţie de echipamente specializate.

Competenţe profesionale:

C1. Utilizarea conceptelor avansate de chimie în aprofundarea cunoștințelor din domeniul criminalistic

C2. Operarea cu tehnici avansate de analiză specifice lucrului în laboratoare multidisciplinare (de analiză fizico-chimică, microbiologică, criminalistică şi antidoping, medico-legală)

C3. Caracterizarea materialelor bioactive și controlul unor compuși farmaceutici, toxici, precursori, componente din probe naturale

C4. Descoperirea și interpretarea unor urme prin metodele și tehnicile folosite în criminalistică

C5. Utilizarea adecvată a termenilor juridici și a legislaţiei în vigoare în analiza situaţiilor juridice, în încadrarea lor corectă din punct de vedere juridic şi în soluţionarea lor

C6. Conștientizarea privării de libertate juridică a conceptelor și conținutului psihologiei judiciare și criminologice în raport cu chimia forensică, dreptul penal și dreptul de procedură penală

        Competenţe transversale:

CT1. Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea legislaţiei şi deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată

CT2. Realizarea unor activităţi în echipă multidisciplinară utilizând abilităţi de comunicare interpersonală pentru îndeplinirea obiectivelor propuse

CT3. Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

ADMITERE ON-LINE 2020 - Pliant admitere CHIMIE CRIMINALISTICĂ

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.