Româna         English         Français        

Universitatea din Pitesti

Prezentare

DPPD este o structură universitară autonomă, subordonată Senatului universitar, înființată prin O.M. 3969/30.05.1997, abilitată să asigure formarea inițială, psihopedagogică și didactică, teoretică și practică, a studenților și absolvenților învățământului universitar în vederea obținerii dreptului de a profesa în învățământ.
        
a) DPPD este abilitat să organizeze și activități din sfera formării continue a personalului didactic, a promovării profesionale prin sistemul de acordare a gradelor didactice, precum și activități specifice de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, potrivit legii și reglementărilor interne ale fiecărei universități. DPPD poate participa, sub egida proprie, la competiția pentru finanțarea cercetării prin granturi și contracte organizată de CNCSIS.
b) DPPD dispune de un Centru de analiză și dezvoltare pedagogică cu scopul dezvoltării și implementării tehnologiilor specifice învățământului universitar și a managementului pedagogic al calității în Universitatea din Pitești.
c) DPPD dispune de un Cabinet de consiliere psihopedagogică și metodică cu scopul de a consilia tinerii studenți pentru orientarea lor în cariera de viitori profesori.
d) DPPD dispune de două Laboratoare metodice - unul funcționează ca centru de resurse (în regim sală de lectură), iar celălalt funcționează ca laborator multimedia.

 

Misiunea DPPD are trei componente principale:

  • a) formarea inițială pentru profesiunea didactică a studenților și, după caz, a absolvenților învățământului universitar, în vederea dobândirii competențelor și a atestării oficiale necesare pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar și universitar;
  • b) formarea continuă și perfecționarea pregătirii personalului didactic, prin programe de formare/perfecționare periodică, prin programe de studii universitare de masterat, precum și prin organizarea cursurilor de pregătire și a examenelor de obținere a gradelor didactice de către personalul didactic din învățământul preuniversitar;
  • c) cercetarea științifică, teoretică și aplicativă, în domeniul științelor educației, în concordanță cu necesitățile de perfecționare a procesului de învățământ și cu perspectivele de evoluție a învățământului și a științelor educației pe plan național și european.

 Pentru realizarea misiunii sale, DPPD se conduce potrivit următoarelor obiective:

  • a) asigurarea unei pregătiri psihologice și pedagogice, didactice și practice de înaltă calitate, în acord cu direcțiile actuale și de perspectivă în domeniul tehnologiei educaționale, al teoriei și practicii curriculum-ului, al psihologiei învățării, al tehnologiei informației și comunicării, al proiectării și evaluării în condiții de calitate și eficiență a procesului de învățământ;
  • b) realizarea unui învățământ formativ, modern, centrat pe student și orientat pragmatic spre nevoile reale ale școlii românești, în contextul integrării europene;
  • c) organizarea de programe de studii în sfera formării continue și perfecționării personalului didactic, potrivit cerințelor unui învățământ modern și eficient;
  • d) antrenarea studenților și a celorlalți cursanți în activități de cercetare, în elaborarea de studii pe teme actuale ale pedagogiei, ale psihologiei educației, ale didacticilor de specialitate și ale celorlalte științe implicate în procesul educațional;
  • e) realizarea de programe de cercetare în științele educației orientate spre temele fundamentale și spre prioritățile actuale ale dezvoltării proceselor și sistemelor de educație prin corelarea programelor de formare pedagogică cu noile tendințe de pe piața europeană a serviciilor educaționale.

 

Director,

Conf. univ. dr. Ionut BULGARU

 

 
Adresa:

  • Pitești, Arges - 110062, nr. 71, B-dul Republicii Etaj 3
  • Tel./fax : +4.0348.453.431

Stiri
S.I.I.M.A.D.C.
Am uitat parola
Acest site foloseste "cookies" pentru a usura navigarea in site si numararea vizitatorilor intr-o perioada de timp. Prin continuarea utilizarii acestui site va dati acordul folosiri acestora. Multumim pentru intelegere. Apasati aici pentru mai multe informatii.